O NOUA AFACERE DUBIOASA: IN JUNGLA DE PE MAL AU APARUT ZECI DE STALPI DE ILUMINAT

by Cosmin Mihuta

Într-un material publicat în urmă cu o lună de LiveArad.ro, prezentam situaţia jalnică în care se află parcul de pe malul Mureşului, situat între baza Constructorul şi „Aventura Voinicilor“, adică noul parc pentru copii din zona Polivalentă. Arătam atunci că bălăriile au invadat parcul, că băncile s-au rupt ca prin minune, că totul se distruge de la o zi la alta, cu scopul, probabil, ca ulterior o firmă specializată în spaţii verzi, de exemplu Universul Verde, să vină să salveze situaţia, în schimbul a milioane de euro, bineînţeles.

La o lună distanţă, parcul arată aproape la fel, ba mai rău, am putea spune, având în vedere şanţurile săpate de-a lungul şi de-a latul. Dacă spaţiile verzi au fost distruse, în schimb în parc au apărut stâlpi de iluminat nou-nouţi, cu zecile, o afacere înfloritoare, de pe urma căreia a beneficiat o nouă firmă cu trecere la PDL, că doar se apropie campanie şi e nevoie de verzişori. Sau poate or fi fost puşi să nu-și rupă arădenii gâtul, pe timp de noapte, în şanţurile săpate în parc. Ceea ce e cam greu de crezut, mai ales că Primăria Arad nu e prea preocupată de siguranţa arădenilor, ci mai degrabă de siguranţa zilei de mâine a celor de la firmele de casă.

Nu numai stâlpii au înflorit în fostul parc (fiindcă numai parc nu mai e în acea zonă). Dacă nu mai e zonă verde, dacă nu mai sunt bănci, în schimb avem asfalt cât încape, şi pe trotuarul dinspre dig şi pe cel dinspre Mureş, semn că şi asfaltatorii trebuie hrăniţi. Doar şi ei contribuie la campanie. Așa că au mai primit un contract, să aibă săracii de unde da mai departe. Că dar din dar se face campania pe bani publici.

Cât despre iarbă şi arbori, mai e vreme. Probabil în săptămânile următoare vor apărea băncile de la Cărand, de la firma condusă de Marea Arhitectă a Aradului, dar şi celebrele coşuri de gunoi, tot de la Cărand. Că doar ajută şi ei la campania electorală, iar banii nu se pot da din buzunar, dacă tot avem aşa mulţi la bugetul local.

Cât timp vor mai tolera autorităţile aceste afaceri de milioane de euro ? Cât vor mai inchide ochii la sifonarea banului public spre firmele de casă ale PDL ? Poate din decembrie vom afla răspunsul. Deocamdată, sunt doar întrebări retorice.

 

cosmin.mihuta@livearad.ro

 

 

 

 

 

Facebook Comments