O nouă acţiune de deratizare în municipiul Arad

by Andreea Radu

Primăria Municipiului Arad va întreprinde prin intermediul operatorului specializat, în intervalul 24 – 28.07.2023, o nouă acțiune de deratizare (combatere rozătoare), a doua din 2023, pe domeniul public şi privat al municipiului Arad (prima trecere). Această activitate are ca scop reducerea substanțială a populației de șoareci și șobolani și menținerea acestora la un nivel numeric cât mai scăzut.
Tratamentul specific de deratizare defensivă se va aplica pe suprafețe exterioare deschise: zonele verzi din parcuri, scuaruri, pieţe, aliniamente stradale, zone demolate și neconstruite de pe domeniul public și privat al municipalității, imobile sau terenuri dobândite de municipiul Arad, zonele căminelor de vizitare ale rețelei de canalizare, proximitatea zonelor de depozitare a deșeurilor reziduale/municipale de la platformele gospodărești, punctele de colectare sau a containerelor modulare, după caz, precum și locurile unde există focare declarate care pun în pericol sănătatea oamenilor și a animalelor, în cartierele de locuințe individuale preponderent în cele de la bloc, unde se constată că există focare de infestare, sau posibil a deveni focare, la solicitarea/sesizarea populației sau ale unor instituții, precum și unele suprafețe interioare închise, în locații din subordinea Municipiului Arad.
În cazul în care condițiile meteorologice sunt nefavorabile, acțiunea se va decala corespunzător.
A doua trecere este programată în intervalul 07 – 11 august 2023.
În funcție de gradul de infestare, deratizarea se realizează prin amplasarea strategică de stații de intoxicare alimentate cu raticid. Produsele biocide utilizate sunt: Agrorat Wax Blocks și Agrorat Pellet, ambele avizate și certificate de Ministerul Sănătății și fac parte din lista produselor avizate pentru profilaxia sanitar umană.
Antidotul în caz de ingerare accidentală: Vitamina K1.
Pentru eficienţă, activitatea de deratizare trebuie tratată în mod unitar, atât pe domeniul public cât şi privat la nivelul localităţii, motiv pentru care facem apel cetățenilor, asociațiilor de locatari/proprietari, agenților economici și instituțiilor de pe raza municipiului să efectueze tratamente de deratizare pe proprietăți, clădiri, în subsolul blocurilor odată cu acțiunea întreprinsă pe domeniul public și privat al Municipiului Arad.

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate