Un cargou care transportă cereale din Ucraina spre China a eşuat luni în Canalul Suez, unde autorităţile au reuşit ranfluarea sa, potrivit Agerpres.ro. ‘M/V Glory a eşuat în timp ce se alătura unui convoi spre sud în apropiere de Alaqantarah. Remorcherele Autorităţii Canalului Suez încearcă în prezent ranfluarea sa’, a anunţat iniţial agentul maritim norvegian Leth pe Twitter. La scurt timp, acesta a transmis că nava a fost repusă pe linia de plutire.
Potrivit Autorităţii sus-menţionate, acest incident era ‘puţin susceptibil să întârzie traficul’ prin canal.
Nava, sub pavilion al Insulelor Marshall, plecase din portul ucrainean Cernomorsk la 25 decembrie cu destinaţia China, cu o încărcătură de 65.970 tone metrice de porumb, potrivit Centrului Comun de Coordonare (JCC) care supervizează exporturile de cereale din Ucraina.
JCC – care include reprezentanţi ai ONU, Turciei, Ucrainei şi Rusiei – precizează că nava primise autorizaţia să îşi continue deplasarea din Istanbul după o inspecţie efectuată la data de 3 ianuarie.
Canalul Suez este una din cele mai aglomerate căi maritime din lume şi ruta cea mai scurtă de transport între Europa şi Asia.
O navă care transportă cereale din Ucraina a eşuat pentru scurt timp în Canalul Suez
Facebook Comments