„O mie și una de nopți – Aladin și lampa fermecată” – duminică, pe scena Trupei Marionete

by Florian Popa

 

„O mie și una de nopți – Aladin și lampa fermecată”. Aceasta este povestea pe care actorii Trupei Marionete  vă invită să o descoperiți, duminică, 3 aprilie, de la ora 11.00.

Șeherezada și trupa sa de actori istorisesc regelui Șahriar povestea lui Aladin și a lămpii femecate în speranța că vor îmblânzi mânia regelui dezamăgit în dragoste. Aventurile lui Aladin – la început copil mai neastâmpărat decât toți copiii din cetate la un loc, apoi tânăr curajos și dornic de a cuceri mâna prințesei, întâlnirea acestuia cu Marele Vrăjitor și cu Djinul din lampă, descoperirea lumii din palatul sultanului, șirul de evenimente care-l transformă pe tânărul Aladin din haimana de piață în prinț – toate îl conving până în final pe rege că Șeherezada merită să trăiască și să-l facă părtaș la o nouă poveste”. – spun creatorii spectacolului

Vă așteaptă să trăiți alături de ei magia plină de parfum a nopților orientale, actorii: Adina Doba, Lenuța Dorobanțu, Izabela Cotescu, Lăcrimioara Szlanko, Cristian Bordaș și Sorin Dorobanțu. Regia spectacolului poartă semnătura Oanei Leahu, scenografia – cea a lui Nelu Pitic, iar muzica – cea a regretului Pedro Negrescu. Costumele sunt create de Sir.

Vă reamintim că biletele, care costă 20 pentru adulți, 10 lei – pentru pensionari și studenți și 5 lei pentru preșcolari și elevi, se pot achiziționa,  în limita locurilor disponibile, fie online de pe platforma www.eventim.ro fie prin rezervare telefonică, la numerele de telefon 0357/414.180, 0357/414.181 și 0746.673.691, de marți până vineri, între orele 10.00 – 14.00. Spectatorii care și-au făcut rezervare își vor ridica biletele, de la caseria Sălii Marionete, Str. Episcopiei nr. 15, de marți până vineri între orele 10.00 – 14.00, duminică până cel târziu la ora 10.30. După această oră, rezervările se anulează. Casieria este deschisă de marți până vineri, între orele 10:00 – 14:00, duminică, în intervalul 9:30 – 10.55.

Este recomandată purtarea măștii de protecție.

Facebook Comments