Programul prin care localități din Italia vând case cu suma modică de 1 euro i-a atras până acum pe cei care doreau un trai liniștit într-un loc idilic, departe de aglomerație, scrie digi24.ro. În premieră, însă, în acest program intră și o localitate de lângă Roma. Zeci de case sunt disponibile la prețul unui espresso.
Orașul istoric Maenza a devenit primul din regiunea Latium, în care se află și Roma, care a început luna aceeasta să vândă case cu un euro. Primarul localității, Claudio Sperduti, spune că lansează un ambițios „pact pentru renaștere” al orașului său, cu scopul de a aduce o nouă viață pe străzile sale liniștite. Obiectivul, spune el, este de a renova toate proprietățile nelocuite, care altfel riscă să se prăbușească.
„Facem lucrurile pas cu pas. Pe măsură ce proprietarii iau legătura cu noi și ne predau casele vechi, le punem pe piață prin notificări publice pe site-ul nostru, pentru a face totul foarte transparent”, a spus Sperduti.
Potențialii cumpărători sunt, de asemenea, invitați să contacteze primăria pentru a face cereri specifice privin proprietatea pe care vor să o cumpere, iar oficialii locali vor încerca să găsească ceva corespunzător.
Orașul speră că poate vinde circa 100 de proprietăți neglijate, dintre care unele au devenit un potențial pericol pentru trecători.
Cererile pentru primele case puse în vânzare se încheie pe 28 august, dar primarul dă asigurări că vor intra mai multe imobile pe piață.
Cei care vor să cumpere o proprietate în Maenza trebuie să se angajeze să o renoveze în termen de trei ani. Ei trebuie să depună o garanție de 5.000 de euro, bani pe care urmează să-i primească înapoi după finalizarea lucrărilor.
De asemenea, trebuie făcut un plan detaliat de renovare care să precizeze ce se va întâmpla cu casa – dacă va deveni locuință, pensiune, magazin sau restaurant.
Nu este obligatoriu ca cei care cumpără casele să și locuiască la Maenza, dar familiile cu copii și cuplurile tinere care doresc să locuiască în aici, cel puțin semipermanent, sunt preferate, spune Sperduti.
Dacă mai mulți solicitanți doresc aceeași casă, vor avea prioritate cei care vor să și locuiască în ea și cei care planifică cele mai rapide renovări.
Sperduti spune că orașul său, spre deosebire de altele, nu oferă case cu un euro pentru a stopa declinul populației – chiar dacă abia a depășit 3.000 de locuitori în ultimii 20 de ani. În schimb, este o mișcare făcută cu scopul de a-i împiedica pe agenții imobiliari și speculanți să ia casele vechi pentru a face bani.
„Familiile și tinerii părăsesc orașul pentru a se muta în case mai mari din orașele din apropiere și vile din mediul rural, dar există întotdeauna un nou venit care le ia locul, astfel încât să existe un echilibru. Acesta nu este un oraș muribund, oamenii locuiesc încă în cartierul vechi, dar are nevoie de un aer proaspăt”, a spus primarul.
El adaugă că un alt atu al orașului este faptul că locuințele nu sunt mari, iar costurile cu renovarea sunt destul de mici. Majoritatea locuințelor vechi au aproximativ 50-70 de metri pătrați.
Deducerile fiscale pentru renovări ecologice și consolidare împotriva cutremurelor înseamnă, potrivit lui Sperduti, că pentru renovare costurile încep de la 100 de euro pe metru pătrat. Așadar, prețul pentru a readuce la viață o casă veche ar trebui să înceapă de la aproximativ 5.000 de euro.
O localitate de lângă Roma preferă să vândă case cu 1 euro decât să le lase la mâna speculanților
Facebook Comments