În seara zilei de 21 august, pe platoul din fața Palatului Administrativ din Arad a avut loc un concert live, cu un public de câteva mii de persoane. La un moment dat, sora unei fetițe de 8 ani a anunțat cel mai apropiat polițist că cea mică s-a pierdut.
„Colegii noștri de la Biroul de Ordine Publică, împreună cu cei ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale s-au mobilizat și, după aproximativ 15 minute de căutări, fetița a fost găsită, teafără. Le-a spus polițiștilor că nici nu și-a dat seama că s-a pierdut de familia ei“, declară reprezentanții IPJ Arad.
Foarte important de știut pentru cei care se deplasează la manifestări publice:
– nu-i pierdeți din vedere pe cei mici! Aceștia se pot pierde ușor în mulțime, se pot speria și se pot îndepărta și mai mult de familie;
– învățați-i ca, în cazul în care se pierd, să caute cel mai apropiat polițist;
– asigurați-vă că cei mici cunosc numele complet al părinților, numărul de telefon și adresa unde locuiesc.
O fetiță s-a pierdut în mulțime, la concertul din fața primăriei. Polițiștii au găsit-o după doar 15 minute
Facebook Comments
previous post