În data de 23.07.2023, în jurul orei 02:00, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească din localitatea Peregu Mic.
Pentru misiune au fost alocate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, încadrate cu 12 subofițeri. În sprijinul forțelor au intervenit și pompierii voluntari ai SVSU Peregu Mare.
La sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta prin ardere generalizată la nivelul întregii anexe gospodărești – construită din lemn, ce avea rol de adăpost pentru animale, pe o suprafață de aproximativ 500 de metri pătrați cu posibilitate de propagare la casă.
Pompierii militari arădeni au localizat și lichidat incendiul în limitele găsite, limitând astfel extinderea flăcărilor la casă, intervenția fiind îngreunată de prezența materialelor combustibile din anexă.
În urma incendiului au ars: anexa în totalitate, aproximativ 3000 kg cereale și 12 animale (porci și purcei).
Din fericire, nu s-au înregistrat victime omenești.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind scurtcircuitul electric, produs de un cablu cu defecțiuni din interiorul anexei.
Facebook Comments
previous post