O femeie în vârstă de 45 de ani din Sibiu a murit, în noaptea de luni spre marţi, la spitalul judeţean din oraş, după ce a fost supusă unei operaţii de micşorare a stomacului, pentru a slăbi, la o clinică privată din Arad. Familia acesteia îl acuză pe medicul care a operat-o de malpraxis, iar Colegiul Medicilor Arad s-a sesizat şi a început o anchetă.
„Noi, Colegiul Medicilor din Arad, ne-am sesizat şi, în urma unei cercetări preliminare, am constatat că este vorba despre un medic din judeţul Bihor, care vine şi face aceste intervenţii la clinica din Arad, urmând ca în acest caz să sesizăm Colegiul Medicilor din Bihor şi să furnizăm toate informaţiile pentru ancheta Colegiului Medicilor de acolo. Medicul opera legal, era anunţat în Arad că face intervenţii de acest gen, era anunţat la noi, la Colegiul Medicilor Arad, doar că este membru al Colegiului din Oradea”, a declarat, pentru Mediafax, medicul Titus Ududec, preşedintele Colegiului Medicilor din Arad. Pe de altă parte, familia femeii moarte spune că medicul care a operat-o este de vină pentru cele întâmplate. „Ultima dată am vorbit cu ea înainte de a intra în comă (luni – n.r.) şi mi-a spus că şi-ar dori foarte mult să scape, dar crede că nu mai poate, respira tot mai greu. Eu spun că toată vina a fost a doctorului de la Arad, care nu i-a acordat medicaţia necesară după operaţie. Doctorul i-a spus că nu sunt riscuri, i-a spus că sută la sută va fi o operaţie cu succes, deşi ea avea un picior unde circulaţia era zero, avea un ulcer varicos. L-a întrebat pe doctor dacă e posibil să fie riscuri. Luni dimineaţa s-a internat, marţi dimineaţa a operat-o şi joi dimineaţa a externat-o. A început să se simtă rău de pe drum de la Arad spre Sibiu. Ea a sperat că va fi bine, a vorbit cu doctorul la telefon, a luat calmante, dar sâmbătă, pe 30 iulie, a chemat Salvarea şi a adus-o aici la spital la Sibiu şi a fost direct operată”, a precizat Codruţa Oprean, verişoara femeii. Femeia din Sibiu lucra de câţiva ani în Germania, ca menajeră, iar în ultimul timp se îngrăşase foarte mult, motiv pentru care a luat decizia de a se opera. Reprezentanţii Spitalului Judeţean din Sibiu spun că femeia a ajuns în unitatea de primiri urgenţe „cu semne de infecţie în cavitatea abdominală”.
„Pacienta a avut o intervenţie de chirurgie a obezităţii în urmă cu trei săptămâni în clinica noastră. La câteva zile de la intervenţie, pacienta a început să dezvolte nişte simptome care puteau fi semnul unei complicaţii, am ţinut legătura cu pacienta tot intervalul acesta. Când am avut primele bănuieli, i-am spus pacientei că trebuie să se reîntoarcă în serviciul nostru pentru că este posibil să fi făcut acea complicaţie, care poate să fie tratată, dar trebuie diagnosticată şi tratată cât mai rapid posibil. Astfel de complicaţii apar cam în procent de 1-3 la sută la pacienţii operaţi. Este un defect de vindecare pe suprafaţa unde este întrerupt stomacul. Din acest motiv este foarte important ca această complicaţie să fie diagnosticată şi tratată cât mai rapid cu putinţă”, a spus medicul Viorel Dejeu, cel care a operat-o pe femeia în vârstă de 45 de ani, la Arad. Medicul spune că aceasta a refuzat să se întoarcă din Sibiu la Arad pentru că „nu putea să accepte ideea că dânsa chiar poate să facă această complicaţie”.
Sursa: presslert.ro