O brunetă controversată din Arad a fost propusă pentru titlul de cetăţean de onoare al Iaşului, scrie ziaruldeiasi.ro.
Consilierii locali din Iași se vor reuni miercuri în prima şedinţă ordinară din acest aniar pe ordinea de zi se află și acordarea titlului de cetăţean de onoare Laurei Hant, preşedinta Asociaţiei „Mihai Eminescu“ din Viena, originară din Arad. În ultimii ani, Hant s-a afişat cu primarul Mihai Chirica în câteva rânduri, Primăria organizând cu asociaţia acesteia, printre altele, un eveniment la Viena, scrie ziaruldeiasi.
„Impresia mea este că domnul Mihai Chirica îi premiază cu acest titlu pe cei care, la un moment dat, l-au sprijinit în acţiunile sale de imagine. Nu e suficient să primeşti acest titlu doar pentru că ai fost la un moment dat alături de primar la plantarea unui tei lângă bustul poetului Mihai Eminescu din Viena“, a comentat consilierul PNL Răzvan Timofciuc.
Fostă preşedintă a PSD Viena, numele Laurei Hant a apărut pentru prima dată în „lumina reflectoarelor“ în urma investigaţiei realizate de tolo.ro privindu-l pe fostul manager al Spitalului Malaxa din Bucureşti, Florin Secureanu.
Potrivit jurnaliştilor, Laura Hant şi asociaţia pe care o conduce au inscripţionat numele „sponsorului“ Secureanu pe soclul bustului poetului Mihai Eminescu din Viena. Cum a început investigaţia de presă, peste noapte, inscripţia a fost răzuită.
„În cadrul proiectului de amplasare a monumentului, doctorul Secureanu a promis că va sponsoriza o parte din costuri. Nu s-a ţinut de cuvânt, iar numele lui a fost scos de pe soclu“, spunea Laura Hant, într-un drept la replică publicat de tolo.ro în decembrie 2016.
În schimb, în laudatio anexat proiectului de hotărâre privind acordarea titlului de cetăţean de onoare al Iaşului, Laura Hant este descrisă drept un „eminent ambasador al Culturii româneşti în spaţiul cultural european“ şi sunt scoase în evidenţă acţiunile organizate de aceasta prin asociaţia pe care o conduce.
În aceeaşi şedinţă, executivul propune acordarea a încă trei titluri de cetăţean de onoare: Ana Blandiana, Andrei Năstase (primarul ales al Chişinăului, dar alegerile au fost invalidate) şi Lennart Eriksson (preşedinte al Star of Hope International şi co-fondator al Star of Hope România, organizaţie cu sediul central la Iaşi).