Conducerea celor de la UTA Bătrâna Doamnă se află în negocieri avansate cu câţiva jucători, pentru a-i pune la dispoziţie antrenorului Laurenţiu Roşu întreg lotul chiar la reunirea de luni, 16 ianuarie. Primul semnal pozitiv e că golgheterul Ligii a II-a, Adrian Petre, autor a 18 goluri, rămâne deocamdată pe loc, în vreme ce la capitolul achiziţii se vehiculează câteva nume interesante. Cel mai aproape de UTA e fundaşul central Andrei Cordoş, 28 de ani, format de “U” Cluj, care în iarnă şi-a încheiat socotelile cu prim divizionara ASA Târgu Mureş, pentru care a evoluat în turul campionatului.
Tot liber de contract e şi fostul atacant al ASA-ului, Vlad Morar, 23 de ani, dar concurenţa pare a fi puternică şi sunt şanse mici ca UTA să îi poată oferi salariul altor echipe din Liga 1, interesate şi ele de jucător. La atacanţi, pistele conduc spre Claudiu Gavra, atacant al Viitorului împrumutat la Mediaş, de care oficialii arădeni s-ar fi interesat în ultimele zile. Un alt nume vehiculat, dar bine ţinut la secret de conducerea UTA-ei, e al fundaşului sătmărean Dumitru Muntean, 27 de ani, golgheter al Olimpiei, care s-ar afla şi el în discuţii pentru a îmbrăca tricoul “alb-roşu”.
Altfel, liderul ligii secunde, Juventus Bucureşti, e foarte interesat de George Pirtea, mijlocaş arădean de bandă, în vârstă de 20 de ani, fost la Şoimii Pîncota, care şi-a încheiat socotelile cu prim divizionara Pandurii, pentru care a evoluat în turul sezonului.
Foto: portalsm.ro