NUMARUL INMATRICULARILOR DE VECHICULE NOI A CRESCUT CU 5,37%, IN OCTOMBRIE

by Andreea Radu

Numărul înmatriculărilor de mașini noi a crescut, în octombrie, cu 5,37%, ajungând astfel până la 10.656 de vehicule, în comparație cu aceeași lună din 2014, arată datele publicate de Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor /DRPCIV/.

Potrivit sursei citate, în octombrie, din totalul de vehicule noi înmatriculate, 7.562 de unități au fost reprezentate de autoturisme, în creștere cu 2,97% față de luna corespunzătoare din anul anterior, când erau consemnate 7.344 unități.

În ceea ce privește mărcile preferate de șoferii români, în octombrie, pe primul loc s-a clasat Dacia, cu 2.565 de unități, în creștere cu 7,68% față de octombrie 2014, în timp ce Skoda a ocupat locul secund, cu 806 unități (+14,81%). Pe următoarele două poziții s-au situat Volkswagen, cu 628 de unități (-8,59%), și Ford, cu 439 unități (-37,29%).

Statistica DRPCIV arată că pe lista cu cele mai puțin înmatriculate mașini se regăsesc: Smart (9 unități), Lexus și Subaru (câte 7 unități), Jaguar (6), respectiv Alfa Romeo, Maserati, SsangYong și Tesla Motors (câte două unități).

La majoritatea categoriilor de autovehicule nou înmatriculate s-au consemnat procentaje pozitive în octombrie 2015, comparativ cu aceeași lună din 2014, după cum urmează: semiremorci (325 unități, +37,71%), remorci (812 unități, +28,89%), mopede/motociclete (856 unități, +14,67%), autobuze și microbuze (232 unități, +12,62%), autovehicule transport mărfuri (1.594 unități, +3,04%) și autoturisme (7.562 unități, +2,97%).

Segmentul în care s-au consemnat scăderi ale numărului de înmatriculări noi a fost cel al tractoarelor, respectiv 10 unități noi înmatriculate, în scădere cu 20,45% față de septembrie 2014, respectiv cel al autovehiculelor cu destinație specială (35 de unități,—20,45%).

La nivelul primelor 10 luni ale anului în curs, numărul autoturismelor noi înmatriculate în România a ajuns la 64.401 unități, în creștere cu 9,32% față de intervalul ianuarie — octombrie 2014, când se consemnaseră 58.908 unități.

Datele oficiale ale Direcției de Înmatriculări relevă faptul că, la sfârșitul anului 2014, parcul auto național din România depășise 6,27 milioane de unități, în creștere cu 4,77% față de 2013, când acesta număra 5,98 milioane de exemplare.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments