Numărul donatorilor de sânge a ajuns la cel mai mare nivel din istoria Centrului de Transfuzie Sanguină Arad

by Andreea Radu

Numărul donatorilor de sânge a ajuns la cel mai mare nivel din istoria Centrului de Transfuzie Sanguină Arad, spune conducerea unităţii, care a fost nevoită să nu mai accepte donatori noi pentru că a fost depăşită capacitatea de stocare a componentelor sanguine. Directorul Centrului de Transfuzie Sanguină (CTS) Arad, Laura Păcurariu, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că până recent centrul se confrunta adesea cu lipsa stocurilor de sânge, dar acum nu mai există loc unde să fie depozitat, pentru că sunt foarte mulţi donatori.
Sute de persoane s-au prezentat în primele zile ale anului la CTS Arad pentru a dona, în condiţiile în care acum primesc de la stat 280 de lei, faţă de 67 de lei cât se plătea până la finalul anului trecut. Instituţia a transmis câteva zile la rând că nu mai acceptă donatori, dar oamenii tot au aşteptat în faţa centrului.
„Ne pare rău că unii s-au supărat pe noi, dar trebuie să înţeleagă faptul că toate componentele sanguine au un termen limitat de valabilitate şi nu le putem stoca pe termen lung. Am ajuns la cel mai mare număr de donatori din istoria centrului nostru şi în acest moment nu mai avem capacitate de stocare, mai acceptăm doar donatori fideli, dar numai pentru anumite grupe de sânge. Interesul donatorilor a crescut de la 1 ianuarie, de când s-au majorat beneficiile. Considerăm că o majorare de la 67 de lei se impunea, dar poate nu atât de mare, la 280 de lei”, a declarat Laura Păcurariu.
În perioada 3 – 11 ianuarie, CTS Arad nu a putut accepta mai mult de 410 donatori, deşi s-au prezentat mult mai mulţi oameni la centru, iar alţii au sunat în speranţa că vor fi programaţi. Spre comparaţie, anul trecut în aceeaşi perioadă au fost acceptaţi 238 de donatori.
În timp ce media zilnică a donatorilor în ultimul trimestru din 2023 a fost de 39 de persoane, în primele şapte zile din 2024 în care s-au făcut recoltări media a fost de 58 de persoane pe zi.
În ultimii ani, CTS Arad a făcut de nenumărate ori apeluri la populaţie să doneze sânge, mai ales la început de an, din cauza stocurilor mici şi a cererii mari venite de la spitale.

Facebook Comments