Numărul total al copiilor din România care aveau ambii părinţii plecaţi la muncă în străinătate era, la finele lunii iunie 2019, de 16.453, cu 1.159 (8,7%) mai puţini faţă de sfârşitul primului semestru din 2018, în timp ce totalul copiilor cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate a coborât la 91.345 (mai puţin cu 3.646, respectiv 4%), conform datelor centralizate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA).
Dintre cei 16.453 de copii cu ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate, 15.247 se aflau în îngrijirea rudelor de până la gradul IV, fără măsuri de protecţie, restul fiind plasaţi la un asistent maternal, centre de plasament sau alte familii ori persoane.
Conform sursei citate, un număr de 63.169 de copii aveau un părinte plecat la muncă în străinătate (în scădere cu 722 1,2%), comparativ cu finele lunii iunie 2018), iar dintre aceştia 60.747 de copii erau în grija rudelor până la gradul IV, fără măsură de protecţie. În acelaşi timp, 1.443 de copii se aflau în sistemul de protecţie specială, cum ar fi în grija unui asistent maternal, în centre de plasament sau la alte familii/persoane.
Totodată, 11.723 copii proveneau din familii în care părintele unic susţinător era plecat la muncă în străinătate, faţă de 13.088 cât se consemna la finele primului semestru din 2018. Dintre aceştia, 10.115 copii au rămas acasă în îngrijirea rudelor de până la gradul IV, fără măsură de protecţie.
Totalul copiilor rămaşi acasă care se aflau în sistemul de protecţie specială se ridica la 3.870, dintre care 658 erau în grija unui asistent maternal, 784 în centre de plasament, 2.195 la rude până la gradul IV, iar 233 în grija altor familii sau persoane.