Număr record de concedii medicale luate de angajații români în 2018

by Cristian Dobre

Curg concediile medicale pentru angajații români. Aceștia și-au luat în 2018 peste 37 de milioane de zile de concendiu pe motiv că ar fi fost bolnavi.

Creșterea este spectaculoasă, dacă e să comparăm cu anul 2011, când au fost doar 19,8 milioane de cereri.

Dacă facem o medie, în 2018, un salariat a stat aproape șapte zile în concediu medical, pe când în 2011, peste patru zile.

Câte tipuri de concediu medical există

Concediul medical este împărțit în mai multe categorii, fiecare având reguli specifice privind durata, stagiul minim de cotizare al angajatului și suma plătită către angajat.

Legislația română recunoaște următoarele tipuri de concediu medical:

  • concediu medical pentru boală obișnuită;
  • concediu medical pentru accidente de muncă și boli profesionale;
  • concediu pentru sarcină și lăuzie (a nu se confunda cu concediul pentru creșterea copilului);
  • concediul pentru risc maternal;
  • concediu Ingrijire copil bolnav;
  • concediul medical pentru urgențe medico-chirurgicale;
  • concediu boala infectocontagioasa, carantina, TBC, boala cardiovasculara, neoplazii, SIDA;
  • reducere cu ¼ a duratei normale de lucru.

Zilele de concediu medical nu afectează numărul de zile de concediu de odihnă la care are dreptul angajatul conform contractului de muncă, scrie avocatnet.ro.

Sursa: digi24.ro

Facebook Comments