Declanşarea unui cutremur ne surprinde întotdeauna. De aceea, mişcările seismice au efecte psihologice negative asupra oamenilor, obişnuiţi să considere Pământul ca un suport sigur. În acele momente, când totul în jur se zguduie violent, cad obiecte, trosnesc pereţii şi se prăbuşesc clădiri, oamenii sunt cuprinşi de o spaimă cumplită, după care își revin cu greu, tocmai de aceea o pregătire prealabilă este binevenită.
Cum ne pregătim:
Fiecare familie trebuie să aibă un “Plan de urgență” în caz de cutremur.
•trebuie stabilite următoarele aspecte: din ce tip de structură este realizată locuinţa, dacă va oscila mai mult sau mai puţin la cutremur, unde există pereţi despărţitori şi pereţi de rezistenţă, tencuieli goase si ornamente care pot cădea, mobilier suprapus de care trebuie să se ferească şi trebuie fixat de structura, ce surse de incendiu există (sobă, aragaz)
•trebuie cunoscută amplasarea comutatoarelor, siguranţelor, robinetelor generale şi locale pentru electricitate, apă şi gaze şi modul lor de manevrare, astfel încât la nevoie să poată acţiona cu operativitate
Rezerva sau rucsacul pentru situaţii de urgenţă conţine obiecte care vă ajuta pentru 3-5 zile, în cazul în care este nevoie să părăsiţi locuinţa.Din ce este constituită această rezervă (conținut minim):
•apă (minim 4 litri)
•alimente ușoare și neperisabile, biscuiți, batoane energizante etc.;
•trusă de prim ajutor;
•pătură;
•aparat de radio cu baterii;
•lanternă;•baterii de rezervă;
•fluier;
•articole de igienă personală: săpun, pastă și periuță de dinți, hârtie igienică;
•agendă cu numere de telefon important
Cum ne comportăm în timpul cutremurului:
În cazul în care se declanșează un cutremur, păstraţi-vă calmul și liniștiţi persoanele din jur!
Dacă vă aflaţi în interiorul unei clădiri, nu ieșiţi, și nu fugiţi pe scări ! Nu utilizaţi liftul !
Protejaţi-vă sub tocul ușii, sub o grindă, lângă un perete de rezistență, sau adoptaţi o poziţie ghemuit, acoperit și susţinut de un obiect solid.
Comportamentul după cutremur
Clădirile trebuie părăsite calm, fără a lua lucruri inutile, iar drumul spre ieşire trebuie verificat cu grijă, pentru a evita expunerea la pericole.
•Pentru orice eventualitate, trebuie prevenită rănirea provocată de căderea unor tencuieli, cărămizi, etc. la ieşirea din clădire, utilizând o cască de protecţie sau, în lipsa acesteia, un scaun (taburet) ori alt obiect protector (geantă, ghiozdan, cărţi groase, etc.).
•Dacă la ieşire uşile sunt blocate, trebuie să se acţioneze fără panică pentru deblocarea acestora. Dacă uşile nu pot fi deblocate, se recomandă spargerea geamului, curăţirea ramei şi a zonei de cioburi, utilizând un scaun, o vază, etc. şi evacuarea prin golul astfel creat.
PERSOANELE RĂNITE
•În cazul în care, în urma unui cutremur sunt persoane rănite, acestea trebuie să fie eliberate din locurile unde au rămas prinse şi să li se acorde primul ajutor. Răniţii grav nu trebuie mişcaţi decât dacă sunt în pericol imediat de a fi răniţi suplimentar din alte cauze, până la acordarea unui ajutor sanitar-medical calificat. În caz contrar, starea răniţilor ar putea fi agravată de manevrarea necorespunzătoare. De asemenea, persoanele în putere trebuie să se îngrijească de siguranţa copiilor, bolnavilor, bătrânilor şi să acorde tot sprijinul echipelor de salvare.
UTILIZAREA TELEFOANELOR
•Telefonul nu trebuie utilizat decât pentru apeluri către serviciile de urgenţă, în cazuri justificate, pentru a nu bloca circuitele telefonice.
VERIFICAREA INSTALAȚIILOR
•Pentru a preîntâmpina eventuale dezastre cauzate de cutremure, trebuie verificată starea instalaţiilor electrice, de gaze, apă, canalizare. În cazul în care se constată avarii, trebuie închisă alimentarea locală sau generală şi anunţată unitatea de specialitate pentru intervenţie. De asemenea, nu trebuie folosit focul.
•Dacă se constată că în ascensor sunt persoane blocate, operaţiunea de evacuare este dificilă şi nu există un alt pericol imediat (incendiu, scurgere de gaze, inundaţie, etc.), încercaţi să calmaţi persoanele şi adresaţi-vă unei firme specializate sau serviciilor de urgenţă, intervenind numai cu specialişti şi unelte necesare, cu grija de a nu provoca deplasarea cabinei sau căderea în gol a vreunei persoane.
PERSOANELE RĂMASE BLOCATE
•Experienţa cutremurelor precedente a dovedit că este util ca oamenii să aibă cunoştinţe necesare supravieţuirii până la intervenţia echipelor de salvare, în cazul unei situaţii extreme în care, de exemplu, aceştia sunt surprinşi sub dărâmături, mobilier răsturnat sau într-o cameră/incintă (ascensor, etc.) blocată, prin înţepenirea uşilor sau din alte cauze.O variantă clasică de comunicare cu personalul specializat care intervine pentru deblocare şi salvare, este să se bată, la intervale regulate, cu un obiect tare în conducte învecinate sau în pereţii incintei, până la stabilirea unui contact verbal între victimă şi salvatori.
•Persoanele aflate în astfel de situaţii de criză trebuie să evite contorizarea timpului scurs până la salvare, deoarece, în astfel de condiţii, deşi timpul pare nesfârşit, corpul uman îşi mobilizează resurse nebănuite pentru a trece peste o perioadă critică. În acest mod se explică rezistenţa de sute de ore în condiţii de blocare la cutremur a unor persoane aparent fragile.