O femeie din China a dezvoltat brusc o condiție neobișnuită, aceasta fiind în prezent în imposibilitatea de a auzi voci masculine. Și în timp ce acest lucru poate părea amuzant pentru unii, lucrurile sunt grave pentru persoana în cauză. Femeia, care a apărut în presă doar cu numele de Chen, asta pentru a i se proteja identitatea, a mers la spital după ce s-a trezit într-o dimineață incapabilă să mai audă vocea prietenului său. Chen le-a spus medicilor că, cu o seară înainte, a auzit un țiuit în urechi și a avut grețuri. Femeia nu și-a pierdut însă complet auzul. Pacienta încă poate auzi vocile femeilor și alte sunete din natură sau mediul ambient, în schimb nu poate auzi sunete de frecvență mai joasă, printre care și vocea masculină.
Chen a fost diagnosticată cu o formă rară de pierdere a auzului înregistrată doar la 1 din 13.000 de oameni. Medicii cred că stresul ar fi de vină pentru apariția afecțiunii. „Pe mine mă auzea, dar când a intrat în cabinet un pacient de sex masculin nu a putut auzi nimic din ce spunea acesta. Așa ne-am dat seama de afecțiunea lui Chen”, a declarat doctorița Lin Xiaoqing, cea care a consultat-o pentru prima dată pe pacientă.
Chan și-a pierdut complet auzul pentru sunetele de frecvență joasă. Afecțiunea este, de obicei, dificil de diagnosticat, întrucât puțini medici știu de existența acesteia sau au întâlnit un astfel de caz până acum. Deși boala poate avea și cauze genetice, în cazul lui Chan medicii cred că a apărut din cauza stresului. Femeia le-a spus că a lucrat până târziu în ultima vreme, că nu dormea suficient și că era foarte stresată la serviciu.
Sursa: cunoastelumea.ro