Precum doina, nu are rost să-ţi faci sânge rău pentru un examen la care oricum nu ai prestat bine, la faza orală. Cam ăsta e rezumatul examenului de admitere la postul de Inşpector Şcolar Judeţean, unde romanul Claudius Mladin ( posesor a trei facultăţi, educaţie, fizică şi sport) şi românul sindicalist Marius Göndör au prestat în faţa comisiei Ministerului Educaţiei din România. Astfel, bucuros că a luat peste nota 7 la scris, Marius Gondor a fost dezamăgit de proba orală, cea mai grea, în primul rând că mulţi dintre competitori s-au retras, oralul e de vină, şi în al doilea rând că a considerat proba orală facilă, dar neapreciată de catre juriu, probabil format din elitişti. Oricum, pedelistul Marius Göndör promite o mai bună însuşire a probei orale, pentru care face antrenamente zilnice, şi a pregătit un protest adresat ministrului Educaţiei, Corpului de Control al Primului Ministru, Comisiei de Învăţământ a Camerei Deputaţilor, Comisiei de Învăţământ a Senatului şi însuşi Preşedintelui României. Cum săptămâna aceasta este a Patimilor pentru ortodocşi credem că e o risipă de hârtie cu acest protest, El Presidente e încă în Madeira, şi celelalte instituţii nu se trezesc înainte de 2 mai, socoteşte Paşti, Sf.Gheorghe şi 1 Mai,
Cităm: „Astfel, o scrisoare deschisă semnată de către cinci participanți la acest concurs va fi trimisă către ministrul Educației, Corpul de Control al primului ministru, Comisia de Învățământ a Camerei Deputaților, Comisia de Învățământ a Senatului și către Președintele României”, a declarat Marius Göndör, care la rândul său a participat la acest concurs, reușind să ia una din cele mai mari note la proba scrisă, dar picat la proba orală de către organizatori.