Nu mai puțin de șapte tineri șoferi, prinși sub influența drogurilor la volan, în județul Arad

by Adrian Pavel

Polițiștii rutieri au defsășurat, la sfârșitul săptămânii trecute, mai multe acțiuni, pe șoselele din județ, precum și în zonele unde au fost organizate eveniemente cu public numeros. În acest context, au fost constatate mai multe infracțiuni al regimul circulației rutiere.

Astfel, 4 tineri, cu vârste între 21-28 de ani, au fost depistați în municipiu, în timp ce conduceau autourisme, fiind sub influența substanțleor interzize, aparatul DrugTest indicând valori pozitive pentru TH-5 (cannabis).

În Sântana, trei tineri, cu vârste între 23-35 de ani, au fost depistați de polițiști în timp ce conduceau autoturisme fiind sub influența TH-5 și metamfetamine.

Sub influența alcoolului, a fost depistat un bărbat de 48 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 79/A, dinspre Pilu spre Vărșand, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Testarea acestuia cu aparatul alcooltest a indicat o îmbibație alcoolică de 0,92 mg./l. alcool pur în aerul expirat.

Au mai fost depistați în trafic, în timp ce conduceau sub influența alcoolului: în Macea, un bărbat de 60 de ani, din Curtici ( 0,75 mg./l. alcool pur în aerul expirat); în Ineu, un bărbat de 48 de ani, din Tăgădău, (0,73 mg./l. alcool pur în aerul expirat), și în Arad, un arădean de 66 de ani (0,67 mg./l. alcool pur în aerul expirat).

Conform procedurii, în toate cazurile s-a dispus recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a substanțelor consumate și alcoolemiei.

Cu o îmbibație alcoolică de 0,11 mg./l. alcool pur în aerul expirat, și fără a deține permis de conducere, a fost depistat, de polițiștii Secției 2 Rurală Arad, un arădean de 36 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 709/J, între Iratoșu și Variaș.

Fără permis de conducere, au mai fost depistați în trafic, la sfârșitul săptămânii trecute: în Ineu, un tânăr de 28 de ani, din Șomoșcheș, și în municipiu, un arădean de 37 de ani.

Pe numele tuturor celor în cauză au fost întocmite dosare penale pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației rutiere pe drumurile publice.

Facebook Comments