NOVAK DJOKOVIC SI KEI NISHIKORI, IN SEMIFINALE LA US OPEN

by Sorin Haut

Tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul unu mondial și principal favorit, s-a calificat în semifinalele ultimului turneu de Mare Șlem al anului, US Open, miercuri, la Flushing Meadows, după ce s-a impus în patru seturi în fața scoțianului Andy Murray (N. 8), cu 7-6 (7/1), 6-7 (1/7), 6-2, 6-4.

Djokovic, finalist la ultimele patru ediții ale turneului newyorkez, îl va înfrunta în penultimul act pe japonezul Kei Nishikori (N. 10), care l-a eliminat pe elvețianul Stan Wawrinka (N. 3), numărul patru mondial, după un meci de cinci seturi: 3-6, 7-5, 7-6 (9/7), 6-7 (5/7), 6-4.

Nishikori este primul japonez care joacă o semifinale de Mare Șlem din 1933 încoace.

La feminin, liderul mondial Serena Williams, câștigătoarea ultimelor două titluri la US Open, s-a calificat fără probleme în semifinale, după 6-3, 6-2 cu italianca Flavia Pennetta (N. 11).

Americanca se află în căutarea celui de-al 18-lea său titlu de Grand Slam, dar primul din acest an, iar în semifinale o va înfrunta pe rusoaica Ekaterina Makarova (N. 17), victorioasă în disputa cu Victoria Azarenka (Belarus/N.16), 6-4, 6-2.

Sursă: AGERPRES

Facebook Comments