Noul tip de poluare care a apărut odată cu folosirea echipamentelor de protecție

by Cristian Dobre

O organizație neguvernamentală din Franța a atras atenția aupra faptului că echipamentele de protecție, precum mănușile și măștile, aruncate neglijent poluează Marea Mediterană, potrivit BBC.

Potrivit ONG-ului “Opération mer propre”, pe lângă poluarea deja existentă, în ultima perioadă, în Marea Mediterană, scafandrii au descoperit mănuși și măști aruncate în largul Coastei de Azur.

Activiștii de mediu trag un semnal de alarmă privind apariția unui nou tip de poluare, pe măsură ce tot mai multe țări din Europa au decis redeschiderea turismului, iar localnicii și turiștii sunt sfătuiți să poarte echipamente de protecție menite să oprească infectarea cu virusul SARS-CoV-2.

“Aceste măști repezintă o situație recentă, vor apărea cu milioanele, așa că, atenție, este începutul unui nou tip de poluare”, a declarat Laurent Lombard, fondatorul organizației de mediu.

Sursa: digi24.ro

Facebook Comments