Orașul Lipova beneficiază de o finanțare în valoare de 5 milioane de euro, din fonduri guvernamentale, pentru construirea unui nou spital. Anul trecut au început efectiv lucrările la viitorul spital, care va deservi 60.000 de cetățeni de pe Valea Mureșului, acesta urmând a fi dat în folosință peste doi ani.
Firma care a câștigat licitația s-a confruntat în ultima perioadă cu un deficit de personal, astfel că a pornit spre țări exotice în căutare de muncitori. Și i-a găsit tocmai în … Vietnam. „După perioada de iarnă, s-au reluat lucrările la noul spital din Lipova. Deocamdată, firma care va ridica noul spital a adus doar câțiva muncitori la Lipova, având probleme cu personalul. De săptămâna viitoare, însă, reprezentanții firmei mi-au spus că vor veni mai multe echipe de muncitori din … Vietnam. N-au mai găsit forță de muncă în România și au ajuns să „importe“ muncitori, sudori, din Vietnam. Până la urmă, important e să-și facă treaba și să finalizeze noul spital în termenul prevăzut în contract. Că sunt români sau vietnamezi, contează mai puțin“, spune primarul Lipovei, Mircea Jichici.
Prin acest proiect, la Lipova se va face extinderea spitalului actual și dotarea acestuia. Practic, va fi un corp nou de clădire, în formă de L, care va fi legat de cel vechi printr-o pasarelă. Spitalul va beneficia de secții de chirurgie, obstetrică-ginecologie, dar și un compartiment de primire urgențe, ceea ce este extrem de important pentru Lipova, dar și pentru Valea Mureșului.