Noul constructor al lotului întâi din Autostrada Nădlac-Arad a executat 20% din contract, după ce a constatat numeroase degradări pe şantierul rămas abandonat după rezilierea contractului cu Romstrade, constructorii afirmând totuşi că lucrarea este în grafic şi ar putea fi finalizată în decembrie.
Reprezentanţii constructorilor lotului întâi al Autostrăzii Nădlac-Arad, dar şi ai asocierii de firme care asigură consultanţa celor două loturi dintre frontiera cu Ungaria şi municipiul Arad, au prezentat presei, joi, informaţii despre proiect şi despre stadiul lucrărilor desfăşurate pe primul tronson, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Primul lot este construit de asocierea italo-germană Astaldi-Max Boegl, iar directorul de proiect, Adrian Adler, a declarat că lucrările sunt în grafic şi ar putea fi încheiate în luna decembrie, faţă de termenul contractual, care este 22 ianuarie 2015.
Potrivit lui Adler, tronsonul cuprins între frontiera cu Ungaria şi Pecica ar trebui finalizat mai devreme pentru că pe timpul iernii nu vor mai fi condiţii meteo prielnice pentru lucrări.
Directorul de proiect şi reprezentantul firmei care asigură consultanţa, Ionuţ Şerban, au declarat că în acest moment s-a executat 20 la sută din contractul obţinut la sfârşitului anului 2013 de către asocierea italo-germană.
Adler a explicat că lucrările efectuate anterior de Romstrade au suferit degradări importante, astfel că procentul de 39 din execuţia lotului la momentul rezilierii contractului cu Romstrade nu s-a mai confirmat în teren la momentul reluării lucrărilor.
„Au existat degradări la terasamente şi fundaţii, din cauză că nu s-au făcut conservări şi s-a scurs timp îndelungat de la oprirea lucrărilor până la reluarea acestora. Degradările au fost remediate de către antrepenorul care a câştigat contractul la sfârşitul anului trecut”, a declarat Adrian Adler.
Conform sursei citate, pe şantier sunt peste 300 de muncitori şi 150 de utilaje, iar în august 50 la sută din contract va fi executat.
Adler a precizat că, din informaţiile pe care le are din Ungaria, lucrările care se desfăşoară între Mako şi frontiera cu România la Coridorul IV Pan-european vor fi încheiate în luna noiembrie, conform contractului, astfel că la începutul anului viitor s-ar putea face conexiunea cu autostrada din România.
Referitor la lotul doi, cuprins între Pecica şi Arad, Ionuţ Şerban a declarat că procedurile de atribuire a contractului sunt în derulare, iar în acest caz nu se poate estima termenul de finalizare a lucrărilor şi nici procentul de degradare a lucrărilor deja executate, urmând ca în acest sens să se facă o nouă expertiză după atribuirea contractului.
Construcţia Autostrăzii Nădlac-Arad a fost împărţită în două loturi, pe o distanţă totală de aproape 39 kilometri. Primul a fost adjudecat de asocierea româno-portugheză Romstrade-Monteadriano Engenharia e Construcao-Donep Construct, pentru 115,8 milioane de euro, iar lotul al doilea a revenit Alpine Bau, valoarea contractului fiind de 124,45 milioane de euro.
Lucrările de construcţie pentru cele două tronsoane au fost deschise în octombrie 2011, termenul de execuţie fiind de un an şi jumătate.
Sursa: http://www.mediafax.ro/economic/noul-constructor-al-lotului-intai-din-autostrada-nadlac-arad-a-executat-20-din-contract-cand-ar-putea-fi-terminata-lucrarea-12795158