Nouă cetățeni din Siria ascunşi într-o autoutilitară încărcată cu mobilă au fost depistaţi de către poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II, când încercau să treacă ilegal frontiera în Ungaria.
*Cetăţeanul român, şofer al mijlocului de transport care intenţiona să îi treacă ilegal frontiera, este cercetat pentru trafic de migranți.
În data de 31.07.2021, în jurul orei 02.55, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, conducând o autoutilitară înmatriculată în România. Şoferul transporta obiecte de mobilier, având ca destinație Austria.
În baza analizei de risc, s-a efectuat un control amănunţit al mijlocului de transport, iar în interiorul acestuia au fost descoperiţi, ascunşi printre mobila transportată, nouă cetăţeni străini.
Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Siria, cu vârste cuprinse între 17 și 34 de ani.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetăţenii din Siria, respectiv de trafic de migranți, pentru conducătorul autoturismului, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile ce se impun.