Nouă români din zece vor face cadouri de Moş Nicolae

by Cristian Dobre

Conform unui studiu de piaţă, 87,3% dintre persoanele din mediul urban intenţionează să cumpere cadouri de Moş Nicolae pentru cei dragi, cadourile preferate fiind dulciurile (70,4%), urmate de jucării (48,2%) şi de articole de îmbrăcăminte/încălţăminte (41,7%).

Conform studiului realizat de către Mednet Marketing Research Center, se vor oferi şi fructe, cosmetice/parfumuri sau cărţi. Pe lângă acestea, au mai fost menţionate bijuterii şi accesorii, articole de design, accesorii pentru smartphone/tabletă sau chiar electronice şi electrocasnice. Cei care nu au găsit cadoul potrivit, vor oferi şi bani (2,0%).

Suma medie pe care respondenţii o vor aloca pentru cadourile de Moş Nicolae este de 345,26 lei. Şi, cu toate că anul 2018 a adus creşteri salariale, în special în sectorul public, suma medie alocată cadourilor pe care le va aduce Moş Nicolae nu a crescut faţă de anul trecut (345,26 lei în 2018 versus 340,92 în 2017).

Studiul a fost realizat online, pe un eşantion reprezentativ la nivel naţional urban (oraşe mici – sub 30.000 locuitori, oraşe mijlocii – 30.000-100.000 locuitori, oraşe mari – peste 100.000 locuitori) în perioada 23 – 29 noiembrie 2018. Au fost intervievate prin metoda CAWI (Computer Assisted Web Interviewing) 812 persoane cu vârsta cuprinsă în intervalul 18 – 65 ani. Marja de eroare a studiului este de ±3,30%.

 

Sursa: mediafax.ro

Facebook Comments