Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Curtici au depistat, în cadrul unor acţiuni desfăşurate pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale, în Gara CFR din orașul Curtici, nouă cetăţeni din Nepal care nu îşi justificau prezenţa în zonă.
În data de 25.01.2023, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Curtici au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă. Pe parcursul misiunii, au fost identificați, în gara feroviară din orașul Curtici, nouă cetăţeni străini, care nu îşi justificau prezenţa în zonă.
În cadrul verificărilor s-a stabilit faptul că aceştia sunt cetăţeni din Nepal, cu vârste cuprinse între 22 și 38 de ani, intrați legal în țara noastră în baza documentelor personale.
După finalizarea tuturor verificărilor, vor fi îndrumaţi să se întoarcă în Centrele Regionale de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil din ţară unde sunt cazaţi şi înregistraţi.
În perioada următoare, în zona de competenţă a judeţului Arad vor continua acţiunile în sistem integrat cu participarea tuturor structurile M.A.I. pentru prevenirea activităţilor de migraţie ilegală.
Nouă refugiați au fost prinși în Gara Curtici, de către polițiștii de frontieră
Facebook Comments