Poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, au depistat nouă cetăţeni străini care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două automarfare.
În ultimele 24 de ore, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară,doi cetăţeni români, aflați la volanul unor ansambluri rutiere, înmatriculate în România.
Șoferii transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, componente auto și anvelope pentru societăți din Portugalia și Germania. În urma efectuării controlului amănunţit al mijloacelor de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentele pentru marfă, nouă cetăţeni străini.
În urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 13 și 29 de ani, solicitanți de azil în România. În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, iar minorii au fost preluaţi de D.G.A.S.P.C. Arad.
Nouă migranţi ascunşi în TIR-uri, depistați de polițiștii de frontieră arădeni
Facebook Comments
previous post