Noua competiție din fotbal revine în actualitate: 80 de echipe la start și fără membri permanenți!

by Sorin Haut

Iniţiatorii Super Ligii europene de fotbal au propus un nou format, deschis, care poate reuni până la 80 de echipe, cu 14 meciuri garantate pentru fiecare club, potrivit companiei A22 Sports Management, transmit agenţiile internaţionale de presă. Un comunicat care subliniază zece principii ale ligii afirmă că toate cluburile se vor califica pentru Super Ligă prin intermediul competiţiilor naţionale şi astfel nu vor exista membri permanenţi. Conform comunicatului, formatul are la bază un feedback din partea cluburilor, iar elementele cheie sunt creştere financiară a întregii piramide a fotbalului şi sustenabilitatea financiară a cluburilor participante. ”Cluburile poartă toate riscurile, dar prea des sunt forţate să nu fie implicate în luarea deciziilor cheie şi privesc cum fundaţiile lor sportive şi financiare se prăbuşesc”, a precizat directorul executiv al companiei A22, Bernd Reichart.
”Discuţiile pe care le-am purtat arată clar faptul că deseori cluburile nu se pot pronunţa contra sistemului, deoarece ameninţarea cu sancţiuni este menită a le reduce la tăcere. Dialogul nostru a fost unul onest, direct şi fructuos. Există concluzii clare despre nevoia de schimbare şi despre felul cum poate fi obţinută”, a mai spus Reichart. O primă propunere de creare a Super Ligii din partea a 12 cluburi din Anglia, Spania şi Italia a fost respinsă vehement de fotbalul european, cu proteste de la suporteri până la conduceri de ligi naţionale, însă Real Madrid, FC Barcelona şi Juventus au rămas partizane ale proiectului.
UEFA şi FIFA au blocat proiectul, ameninţând potenţialele participante cu sancţiuni, în timp ce iniţiatorii Super Ligii au acuzat forurile fotbalistice internaţionale că abuzează de puterea lor. O decizie a Curţii Europene de Justiţie este aşteptată în cursul acestui an în privinţa controversatului proiect. Recent, o opinie a Procurorului General în acest caz a indicat că încercarea UEFA şi FIFA de a bloca noi competiţii continentale nu violează legile UE.
(agerpres)

Facebook Comments