Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, împreună cu poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F Timiş, au descoperit, ascunși în interiorul unui automarfar nouă cetăţeni străini, care încercau să iasă ilegal din ţară.
În data de 05.06.2019, în jurul orei 03.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, cetăţeanul turc E.H., în vârstă de 38 de ani, conducând un ansamblu rutier format din cap tractor marca Mercedes Benz şi o semiremorca, ambele înmatriculate în Turcia. Alături de el, în calitate de pasager, călătorea numitul Z.S., cetăţean bulgar în vârsta de 36 de ani. Conform documentelor de însoţire, automarfarul transporta role textile, cu destinaţia Germania.
În urma analizei de risc specifice efectuate cu sprijinul colegilor de la I.T.P.F. Timiş, poliţiştii de frontieră arădeni au procedat la efectuarea controlului amănunţit al mijlocului de transport. Astfel, în interiorul semiremorcii, au fost descoperite ascunse nouă persoane.
Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt şapte cetățeni irakieni, un sirian şi un turc, grupul fiind format din patru bărbați, o femeie şi patru minori. În cadrul cercetărilor, lucrătorii noştri au stabilit că adulţii au vârste cuprinse între 20 şi 34 de ani, iar minorii au vârste cuprinse între 8 luni şi 17 ani. Cei în cauză au declarat că intenţionau să ajungă în Germania.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru şoferul turc și cetăţeanul bulgar şi de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat față de cetăţenii străini, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.