Nominalizările Booker Prize 2019

by Cristian Dobre

Salman Rushdie, Margaret Atwood şi Elif Shafak se numără printre scriitorii nominalizaţi pe lista lungă pentru prestigioasa distincţie literară Booker Prize, informează miercuri Press Association.

Salman Rushdie (72 de ani) este nominalizat pentru romanul ”Quichotte”, descris de juriu ca ”un tur de forţă picaresc al Americii contemporane, cu toate neliniştile şi nebunia acesteia”.

Romanul, care va fi publicat în curând, vorbeşte despre ”relaţiile tată-fiu, neînţelegeri între fraţi, rasism, criza opioidelor, spioni cibernetici şi sfârşitul lunii”.

Scriitorul britanic de origine indiană, împotriva căruia un tribunal islamic iranian a emis, în 1989, o sentinţă de condamnare la moarte după publicarea romanului ”The Satanic Verses”, este pentru prima dată nominalizat pe lista lungă după 2008, când a intrat în cursă cu ”The Enchantress Of Florence”.

Rushdie a fost recompensat cu Booker Prize în 1981 pentru ”Midnight’s Children”, iar ulterior a primit distincţia Best Of The Booker, cu ocazia celei de-a 40-a aniversări a acestui premiu literar.

Autoarea canadiană Margaret Atwood, o altă fostă laureată a Booker Prize, a fost nominalizată pentru ”The Testaments”, un roman care se desfăşoară la 15 ani după scena finală din ”The Handmaid’s Tale”, descris de juriu ca ”terifiant şi palpitant”.

Atwood (79 de ani) a câştigat Booker Prize în anul 2000 pentru ”The Blind Assassin” şi a mai fost nominalizată de câteva ori de-a lungul timpului.

Preşedintele juriului pentru ediţia din 2019, Peter Florence, a afirmat că romanele selectate pe lista lungă ”sunt toate potenţiale câştigătoare”.

„Îşi imaginează lumea noastră, aşa cum o ştim de la buletinele de ştiri despre dezastre şi nedreptăţi, cu umor sălbatic, viziune profundă şi o umanitate plină de pasiune”, a mai spus preşedintele juriului.

Dintre cei 13 autori prezenţi pe lista lungă, opt sunt femei, iar cinci sunt publicaţi de editori independenţi.

Booker Prize, acordat pentru prima dată în 1969, este deschis scriitorilor de orice naţionalitate, care scriu în engleză şi publică în Regatul Unit sau Irlanda.

Lista scurtă va fi anunţată în luna septembrie, iar numele câştigătorului va fi făcut public pe 14 octombrie.

Pe lista lungă pentru Booker Prize 2019 se află autorii: Margaret Atwood – ”The Testaments”, Kevin Barry – ”Night Boat To Tangier”, Oyinkan Braithwaite – ”My Sister, The Serial Killer”, Lucy Ellmann – ”Ducks, Newburyport”, Bernardine Evaristo – ”Girl, Woman, Other”, John Lanchester – ”The Wall”, Deborah Levy – ”The Man Who Saw Everything”, Valeria Luiselli – ”Lost Children Archive”, Chigozie Obioma – ”An Orchestra Of Minorities”, Max Porter – ”Lanny”, Salman Rushdie – ”Quichotte”, Elif Shafak – ”10 Minutes 38 Seconds In This Strange World”, Jeanette Winterson – ”Frankissstein”.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments