Noua Hotărâre de Guvern permite expedierea pașapoartelor electronice prin servicii de curierat la orice adresă din România, începând din această săptămână. Această modificare înseamnă că titularii pot primi pașapoartele lor la orice adresă din țară, nu doar la domiciliul sau reședința lor.
Noile paşapoarte electronice pot fi trimise prin curier la orice adresă din România. Până acum, pașapoartele electronice puteau fi trimise doar la adresa de domiciliu sau reședință a titularului sau la o adresă din străinătate. Acum, cu condiția ca titularul să suporte costurile de expediție, pașapoartele pot fi trimise la orice adresă din România. Această schimbare va fi implementată efectiv după ce autoritățile asigură condițiile tehnice necesare, cu un termen-limită stabilit pentru 1 ianuarie 2025, scrie avocat.net.
Potrivit HG 444/2024, ce se aplică din 7 mai, normele metodologice de aplicare a Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate se modifică, pentru a se completa variantele prin care pașaportul simplu electronic poate fi expediat deținătorului, la emitere, prin curier. Astfel, în norme au fost introduse prevederi care stabilesc că, în funcție de opțiunea exprimată, pașaportul simplu electronic poate fi expediat prin servicii de curierat:
-pe teritoriul României, la domiciliul sau la reședința titularului/ persoanei care a formulat cererea ori la o altă adresă din țară indicată de acesta/ aceasta;
-la adresa din străinătate indicată de titular/ persoana care a formulat cererea, cu suportarea de către acesta/ aceasta a cheltuielilor de expediție.
„Expedierea pașaportului simplu electronic, prin servicii de curierat, la orice adresă de pe teritoriul României indicată de titular/ persoana care a formulat cererea, alta decât cea de domiciliu/ reședință, se operaționalizează de la data asigurării condițiilor tehnice necesare, dar nu mai târziu de data de 1 ianuarie 2025”, se arată în Hotărârea de Guvern.
Hotărârea de Guvern mai dispune și eliminarea obligativității de a prezenta cazierul judiciar al însoțitorului unui minor la ieșirea din țară, deoarece acesta poate fi verificat deja online la trecerea frontierelor.
Noile paşapoarte electronice pot fi trimise prin curier la orice adresă din România
Facebook Comments