Secretarul de stat în MAI, medicul Raed Arafat, a anunţat marţi, la începutul şedinţei de guvern, ultimele măsuri luate de Comitetul Național pentru Situații de Urgență.
Arafat a prezentat hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) pentru modificarea HG privind prelungirea stării de alertă, după ce a intrat în vigoare Legea carantinei şi izolării.
„Hotărârea 36 din 21.07.2020, care a fost votată unanim de membrii CNSSU. Articolul 1: Se certifică pandemia de COVID-19 declarată de OMS la 11 martie 2020.
Articolul 2, alin 1. Începând cu data prezentei hotărâri, se instituie măsura carantinei pentru persoanele care sosesc în România din zonele de risc epidemiologic ridicat, stabilite la alin 2.
Alin. 2. Criteriul pe baza căruia se face stabilirea ţărilor sau zonelor de risc epidemiologic ridicat este reprezentat de rata cumulată de incidenţă a cazurilor noi de infectare din ultimele 14 zile raportat la 100.000 de locuitori, care trebuie să fie mai mare decât cea înregistrată în România în perioada similară.
Alin. 3. INSP stabileşte lista ţărilor pentru care se instituie măsura carantinei pentru persoanele care sosesc în România.
Alin. 4. Lista se actualizează, revizuieşte săptămânal, lunea, de către INSP şi este publicată pe site-ul INSP.
Articolul 3. Sunt exceptate de la măsura de la articolul 2, următoarele persoane care nu prezintă simptome COVID-19:
a) persoanele care vin în România din ţările menţionate la articolul 2, alin 3, dar care înaintea sosirii în România au petrecut o perioadă de minim 14 zile în una sau mai multe ţări pentru care nu este instituită această măsură
b) conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea mai mare de 2,4 tone
c) conducătorii vehiculelor cu mai mult de 9 locuri pe scaune”, a declarat Raed Arafat.
Premierul a declarat că peste 900 de pacienţi cu COVID au cerut externarea şi peste 3.000 diagnosticaţi nu au putut fi internaţi în urma deciziei CCR, referitoare la legea privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. De astăzi, însă, avem Legea carantinei.
Începe vânătoarea românilor bolnavi sau suspecţi de COVID-19 care au ieşit din spital la cerere sau care nu s-au internat deloc.
Premierul Ludovic Orban spune că a cerut Direcţiilor de Sănătate Publică bazele de date ale pacienţilor, iar informaţiile vor ajunge la poliţişti care îi vor căuta pe aceştia şi îi vor readuce la spital.
Sursa: antena3.ro