Autorităţile anunţă scumpiri în cascadă la electricitate, care se adaugă la majorarea aprobată la 1 iulie. Prima modificare ar putea veni la 1 octombrie, iar la sfârşitul anului facturile se vor mai scumpi o dată, spune şeful ANRE. De vină sunt preţurile de pe bursă, care continuă să crească şi se apropie de valorile istorice înregistrate la începutul anului. Autorităţile au început o nouă investigaţie, pentru a identifica sursa recentelor majorări.
Pe consumatorii casnici îi aşteaptă două noi scumpiri la electricitate. Cumulate, acestea ar putea ajunge la 10 procente faţă de preţul actual, majorat deja cu 8%, în medie, de la 1 iulie. Prima creştere vine din cauza preţurilor mari la care furnizorii sunt obligaţi să cumpere energia de pe bursă.
Nicolae Havrileţ, preşedinte ANRE: Va trebui să luăm în considerare de la 1 octombrie chiar o ajustare separată de programul de liberalizare care se încheie la 1 ianuarie anul viitor. Sigur, cel care pierde este consumatorul.
A doua creştere va veni la sfârşitul anului şi va fi de până în 5 procente, estimează ANRE.
Nicolae Havrileţ, preşedinte ANRE: În mod normal noi ne raportăm acum la preţul acesta crescut de 8%. Între preţul crescut cu 8% şi viitorul preţ pe care îl vom da, nu mai poate să fie o creştere aşa de mare de 8%. Suntem undeva sub 5%, ca şi estimare.
Astăzi energia electrică vândută pe bursă este de peste două ori mai scumpă decât anul trecut, tot pe 3 august. Preţul maxim azi este de 500 de lei pentru fiecare Megawatt oră, iar pentru energia livrată pe 4 august, preţul ajunge la 570 de lei per Megawatt oră.
Situaţia este greu de explicat, în condiţiile în care producţia de energie în hidrocentrale are cea mai mare pondere din total. Cum aceasta este şi cea mai ieftină energie, în mod normal preţul ar trebui să scadă. Un alt argument pentru evoluţia cotaţiei pe bursă este seceta.
Cu toate astea, debitul pe Dunăre la intrarea în ţară este la acelaşi nivel ca în 2016, când preţul electricităţii era mult mai mic. Datele contradictorii au impus o analiză, explică şeful ANRE.
Nicolae Havrileţ, preşedinte ANRE: Suntem foarte interesaţi să vedem care sunt elementele care au produs această creştere faţă de unele condiţii similare din trecut, atunci când nu s-au înregistrat aceste preţuri. Se utilizează mai mult rezervele lacurilor. Energia electrică produsă în lacuri este mai scumpă decât cea produsă pe Dunăre. Ăsta este un element pe care l-am observat.
Gabriel Dumitraşcu, expert energie: Există o tendinţă manipulativă a pieţei, există nişte speculaţii care cresc artificial preţul. Dorinţa de profit a producătorilor de energie electrică nu justifică această creştere exagerată de preţ.
Astfel, Guvernul este marele câştigător al acestei situaţii. Companiile de stat Hidroelectrica, Nuclearelectrica şi complexurile energetice vând energie scumpă, iar profiturile ajung în buget.
Sursa: digi24.ro