Noi reguli la ANAF

by Adrian Pavel

Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara reamintește contribuabililor că, potrivit OG nr. 11/2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală şi reglementarea unor măsuri fiscale, începând cu data de 01.03.2022,pentru transmiterea cererilor, înscrisurilor sau a oricăror altor documente  către organele fiscale,  înrolarea în Spațiul Privat Virtual (SPV) devine obligatorie pentru următoarele categorii de contribuabili :
–        persoane juridice, asocieri și alte entități fără personalitate juridică;
–        persoane fizice care desfășoară o profesie liberală sau exercită o activitate economică în mod independent în una din formele prevăzute de OUG nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, cu modificările și completările ulterioare
Înregistrarea în serviciul „Spațiul Privat Virtual” se face accesând pagina principală a ANAF (www.anaf.ro), secțiunea „Servicii Online”, „Înregistrare/Înrolare persoane fizice și juridice în SPV”.
Totodată, potrivit actului normativ menționat mai sus, în situația în care începând cu 01.03.2022 contribuabilii/plătitorii nu își îndeplinesc obligația comunicării prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distantă a cererilor, înscrisurilor sau a oricăror altor documente și le vor depune în format letric, organul fiscal central nu le va lua în considerare, procedând la notificarea acestora cu privire la obligativitatea comunicării prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distantă.
Menționăm faptul că înrolarea în Spațiul Privat Virtual (SPV) oferă persoanelor fizice și juridice toate facilitățile comunicării la distantă a actelor administrative fiscale emise în formă electronică, precum și a altor informații și înscrisuri în legătură cu situația financiară și fiscală proprie a acestora.

Facebook Comments