Bicicliștii vor avea de respectat noi reguli de circulație, în curând, actul normativ care le prevede urmând să intre în vigoare sâmbăta aceasta. Practic, unele dintre interdicțiile de circulație pe drumurile publice au fost ușor atenuate, actul stabilind și modalitatea în care copiii sub șapte ani vor putea să fie transportați pe bicicletă.
Bicicliștii vor avea de respectat noi reguli de circulație, începând de sâmbăta aceasta. Hotărârea Guvernului nr. 965/2016, care va intra în vigoare pe 21 ianuarie 2017 și care va modifica Regulamentul Codului rutier, prevede, pe lângă numeroase reglementări noi pentru conducătorii de mașini, și o serie de modificări importante pentru bicicliști.
Astfel, de sâmbătă, bicicliștii care circulă pe drumurile publice vor putea să-și instaleze pe bicicletă inclusiv sisteme de avertizare sonoră pentru mașini. Fie că vorbim sau nu de un claxon de mașină, acestora le rămâne, în continuare, obligația de a-și pune pe bicicletă un astfel de sistem de avertizare. De asemenea, elementele fluorescent-reflectorizante amplasate pe roți (așa-zișii „ochi de pisică”) nu trebuie să mai fie obligatoriu de culoare portocalie.
Pe lângă asta, bicicleta nu va mai trebui echipată, în față, cu lumina albă/galbenă, iar în spate, cu cea de culoare roșie și cu dispozitivul fluorescent-reflectorizant decât pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă, potrivit actului normativ. Momentan, bicicliștii au această obligație când circulă pe drumurile publice, indiferent de perioada din zi sau de condițiile de vizibilitate.
Actul mai prevede și o noutate pentru părinți: pe bicicletă vor putea fi transportați copiii mai mici de șapte ani, dar doar de către un adult și în condițiile în care bicicleta este prevăzută (din fabrică) cu un suport special sau dacă are un dispozitiv omologat pentru transportul celor mici. În prezent, bicicliștii pot transporta copiii sub șapte ani numai dacă vehiculul are montat în față un suport special sau dacă este construit și/sau echipat special pentru transportul altor persoane, însă nu se face nicio referire la ce vârstă ar trebui să aibă biciclistul.
În fine, de sâmbătă, bicicliștii nu vor avea voie să circule în interiorul localităților în care nu funcționează iluminatul public sau în afara localităților fără vesta reflectorizantă, pe timp de noapte sau atunci când vizibilitatea e redusă. Actualmente, prevederile legale nu fac nicio mențiune legată de iluminatul public, vesta trebuind purtată indiferent de această condiție.
Sursa: avocatnet.ro