Noi emisiuni de titluri de stat pentru populaţie în cadrul Programului Tezaur

by Cristian Dobre

Ministerul Finanţelor lansează, luni, noi emisiuni de titluri de stat pentru populaţie în cadrul Programului Tezaur, cu dobânzi variind între 3,50% pe an şi 4,5% pe an în funcţie de scadenţă.

Potrivit Prospectului de emisiune publicat în Monitorul Oficial, valoarea nominală a unui titlu este 1 leu. Pentru titlurile cu scadenţa la un an dobânda este 3,50%, pentru cele cu scadenţa la doi ani dobânda urcă la 4% iar pentru cele pe 3 ani – 4,5%.

Subscrierile pot fi realizate până pe 31 octombrie 2019 prin intermediul subunităţilor poştale din reţeaua Poşta Română şi prin Trezorerie.

În mediul urban, subscrierile realizate prin reţeaua Poşta Română se încheie cu o zi mai devreme iar în mediul rural cu două zile mai devreme.

Veniturile realizate de persoanele fizice din subscrierea şi deţinerea de titluri de stat nu se impozitează.

Fondurile obţinute în cadrul acestor emisiuni vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice.

Emiterea titlurilor de stat pentru populaţie va continua pe tot parcursul anului 2019. În fiecare lună perioada de subscriere va fi de trei săptămâni, iar maturităţile vor fi stabilite în funcţie interesul manifestat de investitori.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate