Curtea Domnească din Târgoviște a fost restaurată cu ferestre de termopan şi o mulţime de petice de ciment. Se întâmplă, la mai bine de cinci ani după ce mai multe monumente au intrat în programare de restaurare. Ministerul Culturii are o listă cu exemple negative. Iar printre acestea se află şi Curtea Domnească din Târgovişte.
„Acoperişul transparent şi ferestrele noi erau menite să protejeze la interior zidurile de infiltraţiile de apă. De asemenea, temperatura şi umiditatea ar fi trebuit să fie controlate cu ajutorul unor aparate speciale. Nu a mai fost nevoie de ele, pentru că soluţiile tehnice şi-au dovedit rapid ineficienţa. Aici plouă, iar zidurile sunt îmbibate cu apă”, relatează Sorina Secelean, reporter Digi24.
„Nu am semnat procesul verbal de recepţie, tocmai pentru că am sesizat aceste probleme şi altele care au fost remediate la momentul respectiv”, spune Ovidiu Cârstina, directorul Muzeului de Istorie Târgovişte.
Lucrările la Curtea Domnească s-au făcut între 2008 şi 2011, după ce, cu doi ani înainte, Ministerul Culturii avizase proiectul. Astăzi, la minister sunt alţi oameni, aşa că şi viziunea s-a schimbat. Lucrarea e dată acum ca exemplu de „Așa nu„.
„Au avut efecte devastatoare pentru unele obiective-monumente istorice, prin denaturarea autenticităţii sau chiar prin distrugeri ireversibile ale substanţei originale. Sunt de menţionat „modernizările” cu tâmplării PVC, cu geam termopan, la vestigiile arheologice ale Cetăţii Domneşti de la Târgovişte”, arată Ministerul Culturii, în Codul Patrimoniului.
Arhitectul care a supravegheat şantierul are o explicaţie.
„Materialele şi tehnica, aşa cum a fost permisă de timpul respectiv şi de banii respectivi, au fost poate nu cele mai fericite”, spune Doina Petrescu, arhitect.
Autorităţile judeţene vor să repare greşelile din bugetul propriu.
„Există o perioadă de cinci ani de zile în care proiectul este monitorizat şi nu ai posibilitatea să faci niciun fel de lucrări. După ce trece această perioadă vom face îndreptările care sunt necesare”, spune Adrian Ţuţuianu, preşedintele CJ Dâmboviţa.
Proiectul a costat 3,5 milioane de euro, bani europeni.
Sursa: digi24.ro