Noapte albă în faţa clubului Colectiv, la un an și nouă luni de la tragedie

by Dana B.

Noapte albă în faţa clubului Colectiv. Au trecut un an şi 9 luni de la tragicul eveniment care a îndoliat o întreagă ţară. Oamenii au venit să aprindă lumânări în memoria victimelor incendiului din fosta fabrică Pionierul. Acţiunea a avut loc la doar câteva zile după ce un supravieţuitor al tragediei şi-a pierdut viaţa.

Zeci de lumânări au ars, azi-noapte, la altarul cu pozele victimelor. De la ora opt seara, oamenii s-au adunat lângă monumentul construit în memoria tinerilor pierduţi în clubul Colectiv. Acum mai mulţi cu unul, după ce, în urmă cu puţin timp, un alt tânăr a murit, la aproape 2 ani de la tragicul eveniment.

Un an și 9 luni în care, din pacate, în loc să comemorăm 64 de lumânări suntem obligaţi acum să aprindem 65, pentru că se pare că tragedia asta nu vrea să ne lase în pace. Vrea să ne arate că după 1 an si 9 luni în România, după o astfel de tragedie, nu s-a schimbat nimic”, afirmă Eugen Iancu, președintele asociației Colectiv GTG.

Am vrut să îi văd pe copiii ăştia frumoşi care au murit degeaba. Până la urmă, moartea lor nu a schimbat nimic în România”, adaugă o femeie.

La ora 22:40, ora la care a izbucnit incendiul, oamenii au ţinut un moment de reculegere.

E un lucru care m-a impresionat foarte tare și de atunci nu l-am mai putut uita niciodată”, spune o femeie.

„Sunt în România în jur de 600 de arşi pe an, de care nu aude nimeni. Deci, aproximativ 50 pe luna. Un procent de 60% decedaţi din cauza lipsei condițiilor de tratare al acestui tip de bolnav care la nivel mondial este considerat cel mai grav bolnav posibil. Sperăm ca momentul Colectiv să fie un moment de schimbare a mentalităților, a regulilor…nimic nu s-a schimbat”, afirmă Jean Chelba – tatăl lui Alexandru Chelba, vicepreşedinte asociaţia Colectiv GTG.

64 de persoane şi-au pierdut viaţa şi aproximativ 200 au fost rănite în urma incendiului.

 

Foto: Eugen Iancu

Sursa: digi24.ro

Facebook Comments