Nikita de România a făcut infarct

by Andreea Radu

Nikita de România, așa cum îi plăcea să i se spună celei care în urmă cu doar câțiva ani era spaima vedetelor autohtone, din cauza stilul ei excentric și vulgar, a făcut infarct. Ea a fost transportată la spital, unde a primit imediat ajutor din partea cadrelor medicale de specialitate.

Nikita de România a fost la un pas de moarte, după ce a suferit un stop cardio-respirator. Deși a trecut prin clipe crunte, în care s-a temut pentru viața ei, vedeta pe numele real Mihaela Nicoleta Ispas a reușit să-și strângă forțele după ce și-a revenit și a publicat un mesaj pe rețelele de socializare, prin care și-a asigurat prietenii virtuali că este bine.

„Dacă nu ajungeau Salvarea şi Poliţia acasă la mine, astăzi nu mai existam. Vă spun sincer. Mulţumesc Bunului Dumnezeu că e acolo unde ai nevoie. Mulţumesc iubitului meu, cât şi colegilor care au avut grijă de copii, în timp eu nu mai ştiam de mine trei ore”, a scris celebra fată de cartier pe contul personal de Facebook.

Sursa: click.ro

Facebook Comments