Informaţiile apărute în presa internaţională din ultimele zile, conform cărora Cupa Mondială ar putea fi „pătată” de aranjamente, au fost întărite de agentul nigerian Henry Chukwuma Okoroji. Acesta a fost înregistrat în timp ce recunoştea că ar garanta anumite evenimente ce ar urma să se întâmple la turneul final din Brazilia
Cu doar câteva zile înainte de startul Cupei Mondiale, naţionala Nigeriei pare a fi participanta cea mai suspectă. „Vulturii” au întărit chiar o parte dintre speculaţiile presei şi au terminat la egalitate, 2-2, un meci amical disputat contra Scoţiei, pe 28 mai, al doilea gol al britanicilor purtând semnătura portarului african Ejide, protagonistul unui autogol bizar.
Suspiciunile care planează asupra nigerienilor au sporit după ce impresarul licenţiat FIFA, Henry Chukwuma Okoroji, i-a recunoscut unui jurnalist sub acoperire, care l-a şi înregistrat, că poate garanta anumite evenimente pe care se poate paria. Concret, în cadrul unei întâlniri care a avut loc într-un hotel din Milano, nigerianul a spus că poate aranja ca anumiţi jucători să încaseze cartonaşe galbene sau chiar să comită penalty-uri. Preţurile pentru cele două întâmplări sunt 50.000 de euro, respectiv 100.000 de euro, informează presa. Pentru a confirma veridicitatea celor promise, bărbatul chiar a chemat un internaţional nigerian, pe Ogenyi Onazi (21 de ani), la întâlnire.
Jucătorul de la Lazio a povestit pe contul personal de Twitter, @OnaziOgenyi, că a fost prezent la respectiva întâlnire, dar că a plecat în momentul în care a aflat că subiectul dezbătut este cel al trucării de meciuri. Mijlocaşul se disculpă astfel şi cere înţelegere din partea fanilor, oferind totodată asigurări că va rămâne mereu competitiv şi nu se va implica în astfel de practici. „Eu şi colegii mei vom rămâne de neclintit. Vom primi această lovitură şi vom merge mai departe”, a încheiat Onazi pe reţeaua de socializare.
Un reperezentant al NCA (National Crime Agency) din Marea Britanie a confirmat pentru cotidianul „Daily Mail” că ultimele evenimente care i-au avut pe nigerieni în prim-plan vor face obiectul unei anchete, venită ca şi continuare după cea deschisă pentru meciul Nigeria – Scoţia 2-2.
Sursă: prosport.ro