NICOLAE IOŢCU S-A ÎNTORS LA CONDUCEREA CJA

by Cosmin Mihuta

Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu, s-a întors astăzi la conducerea instituţiei, după ce instanţa a decis să-i ridice controlul judiciar. Ioţcu a declarat că nu face altceva decât să pună în aplicare o decizie a instanţei, preluându-şi astfel prerogativele pe care le va deţine până pe 21 iunie, când se va constitui noul Consiliu judeţean

Curtea de Apel Timişoara a decis săptămâna trecută că Ioţcu se poate întoarce la Consiliul judeţean, ridicându-i controlul judiciar. Potrivit încheierii, „instanta admite contestatia formulata de inculpatul Iotcu Petru Nicolae, impotriva incheierii penale din data de 08.06.2016 pronuntata de Tribunalul Timis in dosarul nr. 6310/30/2015. In baza art. 242 alin. 1 c.p.p. revoca masura controlului judiciar dispusa fata de inculpat prin incheierea penala din data de 06.10.2015 pronuntata de Judecatorul de camera preliminara din cadrul Tribunalului Timis, modificata prin incheierea penala nr. 113/CO/CP/CC din data de 09.10.2015 a Curtii de Apel Timisoara. Mentine in rest dispozitiile ce nu privesc controlul judiciar din incheierea penala atacata.(…) Definitiva”.

Facebook Comments