NICOLAE IOTCU RAMANE SUB CONTROL JUDICIAR SI NU SE POATE INTOARCE LA CJA

by Andreea Radu

Curtea de Apel Timișoara a respins, luni, contestația președintelui suspendat al Consiliului Județean Arad, Ioțcu Petru Nicolae, formulată împotriva Încheierii date de Tribunalul Timiș, săptămâna trecută, prin care i se menținea controlul judiciar și nu i se permitea revenirea în funcția de lider al administrației județene Arad.

Hotărârea Curții este definitivă.

‘Curtea respinge ca nefondată contestația formulată de inculpatul Ioțcu Petru Nicolae împotriva încheierii penale din data de 24.02.2016 pronunțate de Tribunalul Timiș. Obligă condamnatul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă’, se arată în soluția pe scurt a Curții de Apel Timișoara, dată luni.

Tribunalul Timiș a respins, ca nefondate, pe 24 februarie, atât cererea de revocare a controlului judiciar formulată de inculpatul Ioțcu, cât și cererea de modificare a măsurii controlului judiciar a acestuia.

‘Menține măsura controlului judiciar a inculpatului Ioțcu Petru Nicolae N, dispusă prin Încheierea din 06.10.2015 a Tribunalului Timiș, urmând ca legalitatea și temeinicia măsurii controlului judiciar să fie verificate din nou, înainte de expirarea termenului de 60 de zile prevăzut de lege, respectiv data de 23.04.2016’, arătau judecătorii Tribunalului Timiș, miercuri.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments