Polițiștii Serviciului Rutier cercetează patru persoane care au săvârșit infracțiuni la regimul circulației rutiere.
Polițiștii au depistat ieri, în trafic, pe raza localității Șimand, o femeie de 30 de ani, din aceeași localitate, care a condus un autoturism fără a deține permis de conducere. În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit că autoturismul i-ar fi fost încredințat de un bărbat de 40 de ani, din Șimand, care ar fi știut despre faptul că femeia nu deține permis de conducere.
Pe numele celor doi au fost întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autoturism, fără a deține permis de conducere, respectiv încredințarea unui autovehicul pentru a fi condus unei persoane care nu deține permis de conducere.
Au mai fost depistați în timp ce conduceau fără a avea drept : un tânăr de 22 de ani, din Arad, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Iratoșu și un alt tânăr, de 29 de ani, din Petriș, în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 707, pe raza aceleiași localități.
Pe numele celor doi au fost întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism, fără a deține permis de conducere.