Nereguli grave la Primăria Arad. Prejudicii de zeci de milioane de lei, aduse bugetului local

by Cosmin Mihuta

Ultimul raport al Camerei de Conturi Arad scoate la iveală nereguli grave în Primăria Arad, prejudiciile aduse bugetului local fiind de ordinul a zeci de milioane de lei noi. Din raportul auditorilor, ne putem da seama cu uşurinţă de marile afaceri care se fac în Primăria Arad pe bani publici, de la spaţii verzi, la iluminat public, de la locuri de joacă, la lucrări la diferite instituţii.

Curtea de Conturi arată, în urma controlului, că în exerciţiul bugetar 2015, la 31 decembrie, existau creanţe fiscale în valoare de 191.717.474 de lei. Dintre acestea, 144.203.804 lei sunt datorii ale unor contribuabili pentru care s-a deschis procedura insolvenţei, iar 11.949.319 de lei sunt datorate de contribuabili aflaţi în stare de insolvabilitate. „Având în vedere cele mai sus menţionate, procedurile de executare silită puteau fi aplicate asupra unor creanţe în valoare de 35.564.351 lei“, scriu cei de la Curtea de Conturi. Numai că, ce să vezi, reprezentanţii Primăriei nu au deschis procedura de executare silită şi nu au recuperat acele datorii, din motive care ne scapă. Probabil, cei din Primărie nu se mai obosesc să încaseze acele sume, din moment ce în Arad sunt destui fraieri care plătesc impozite şi taxe locale. Sau poate printre datornici sunt mulţi apropiaţi ai partidului portocaliu, în special firme care dein suprafeţe mari de teren în Arad, blocuri şi aşa mai departe şi care nu trebuie deranjate. Şi, uite aşa, bugetul local a fost păgubit cu peste 35 de milioane de lei.

Tot cei de la Curtea de Conturi au descoperit nereguli grave în ceea ce priveşte iluminatul public sau cu privire la unele lucrări plătite de Primăria Arad, lucrări care în realitate nu s-au executat. În zilele următoare, vom prezenta, pe rând, toate aceste cazuri grave, care arată cum se gestionează banul public în primăria lui Gheorghe Falcă. Veţi vedea cum face în continuare afaceri pe banii arădenilor firma care a livrat celebrele bănci cu 8000 de euro de pe strada Meţianu sau cum îşi umflă nejustificat buzunarele cei de la Universul Verde, firmă care a masacrat copacii din municipiul Arad.

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate