Fuse, fuse şi se duse! Căsnicia nu mai e ce a fost odată şi din ce în ce mai multe cupluri ajung să pună capăt mariajelor, chiar şi după zeci de ani de căsnicie. Este şi cazul unui îndrăgit artist român, care este ameninţat cu divorţul, după 40 de ani de căsnicie, fiind acuzat că şi-a înşelat soţia timp de 13 ani.
Nelu Ploieşteanu şi soţia lui, Elena, se războiesc de aproape un an fără a ajunge la vreun consens. Femeia îl acuză pe interpretul de muzică de petrecere că a înşelat-o timp de 13 ani cu o femeie mult mai tânără şi spune că vrea să divorţeze.
Elena Ploieşteanu spune că vrea să pună capăt mariajului şi că se gândeşte chiar să-şi refacă viaţa alături de altcineva.
“Să fie sănătos, eu vreau să divorţez, poate vreau să-mi refac viaţa, să fiu o femeie liberă, de ce să stau pe numele lui?! Îmi este silă când aud «doamna Ploieşteanu». Să fie atent, să nu mă târască prin tribunale, că dacă îl prind, la terapie intensivă îl bag!”, a declarat Elena Ploieşteanu, la Prima TV.
Dacă soţia lui vorbeşte de divorţ, Ploieşteanu nici nu se gândeşte la aşa ceva şi spune că ar trebui să se gândească la familie, la copii.
“Suntem oameni bătrâni, care ar trebui să ne vedem de familie, de copii, de viaţă, nu-mi arde să divorţez. Dacă în final nu ne mai înţelegem şi o ţine pe a ei, îi acord divorţul. Mă voi ocupa în continuare de copii. Îmi vine să-mi smulg părul din cap când o aud ce prostii spune, sună la toată presa şi aruncă cu noroi, la vârsta ei nu se cade, a avut toată viaţa ce şi-a dorit inima. Sunt cântăreţ, toată viaţa am fost plecat în lume, interacţionez cu oamenii, acum ce să fac, să nu mai vorbesc cu nici o fată care mă salută?”, a sărit artistul, în apărarea lui.
Sursa: spynews.ro