NEINTELEGERE VERBALA RECLAMATA LA 112

by webeditor

Marţi, 29 iulie a.c., în jurul orei 1500, prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, la dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad a fost solicitată intervenţia unui echipaj, la o adresă din zona centrală a municipiului Arad.

Apelul a fost făcut de către o femeie în vârstă de 57 de ani care a reclamat faptul că, muncitorii care efectuau o lucrare de reparaţie la jgheaburile acoperişului imobilului unde locuieşte, nu au respectat înţelegerea făcută.

Jandarmii i-au legitimat pe muncitorii găsiţi la respectiva adresă iar, după verificări, s-a stabilit că este vorba de patru bărbaţi, cu vârsta între 27 şi 40 de ani, domiciliaţi în municipiul Arad. Aceştia nu au prezentat autorizaţie pentru prestarea de astfel de servicii şi nici documente legale de provenienţă a materialelor pe care intenţionau să le monteze.

Cele patru persoane au fost sancţionate contravenţional cu amendă în valoare de 500 lei, fiecare, conform prevederilor Legii nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, republicată.

Materialele găsite asupra persoanelor, respectiv 32 jgheaburi şi burlane, au fost confiscate.

Facebook Comments