Antrenorul echipei Rapid Bucureşti, Neil Lennon, a declarat într-o conferinţă de presă susţinută înaintea debutului său în noul sezon al Superligii României, că îşi doreşte ca formaţia sa să se afle printre cele cinci-şanse care se vor lupta pentru titlu în noua stagiune.
„E greu să anticipezi, dar vor fi în jur de cinci-şanse echipe care vor fi în lupta pentru titlu. Şi vreau ca Rapid să fie printre ele. Cu siguranţă campioana FCSB este o contracandidată, la fel Craiova, Farul şi CFR Cluj. Noi avem un lot tânăr, trebuie să fim consecvenţi pe tot parcursul campionatului. Avem mulţi jucători tineri de care sunt foarte mândru şi în care am foarte multă încredere”, a spus tehnicianul nord-irlandez.
Referitor la partida cu UTA, din prima etapă a ediţiei 2024-2025 a Superligii, Lennon a afirmat că se aşteaptă să fie dificilă, mai ales că în lotul adversarei s-au produs multe schimbări în această pauză competiţională.
„Este primul meci al sezonului, în deplasare. UTA a făcut destule schimbări în lot în această vară, dar cel mai mult ne interesează cum o să ne prezentăm noi. Am avut o perioadă de pregătire de care sunt încântat, dar, în acelaşi timp ştiu că vârful formei se atinge abia după 3-4 etape. Aşa că mă aştept la un meci dificil. Nu există început bun sau rău de sezon, este o ligă competitivă, tragerea la sorţi e cea care este. Poate uneori preferi să joci cu echipele puternice, până să ajungă ele să îşi intre în ritm. Bineînţeles că am vorbit cu jucătorii noştri care au evoluat sezonul trecut la UTA, însă nu ştiu cât de relevante mai sunt aceste informaţii. Pentru că UTA a schimbat, după cum spuneam, mulţi jucători. E posibil ca Mircea Rednic să schimbe şi sistemul de joc. Este un antrenor experimentat şi valoros, însă pe mine mă interesează ca noi să fim la nivelul cel mai înalt”, a menţionat el.
„Planul este să jucăm cu trei fundaşi, aşa am abordat toate meciurile de pregătire. Având în vedere jucătorii din lot, vom evolua în 3-5-2. Pare că şi jucătorii reacţionează foarte bine la acest sistem şi atunci nu trebuie să complicăm lucrurile. Cristi Săpunaru este un sportiv excepţional, să te afli la 40 de ani într-o stare fizică atât de bună şi să fii în continuare motivat este extraordinar. Este un jucător important al nostru şi îl vom folosi ori de câte ori echipa va avea nevoie de el”, a adăugat antrenorul.
Neil Lennon s-a arătat mulţumit de lotul pe care îl are la dispoziţie, precizând că şi-ar mai dori doar 1-2 jucători noi. „Orice antrenor are nevoie întotdeauna de jucători noi. Însă cu jucătorii din sezonul trecut, plus cei care au venit acum, suntem mulţumiţi, pentru că avem dubluri pe aproape fiecare post. Probabil că vom încerca să mai aducem 1-2 jucători”, a explicat Lennon.
Rapid întâlneşte UTA, sâmbătă, de la ora 19:15, pe Arena ”Francisc Neuman” din Arad, într-o partidă contând pentru prima etapă a Superligii, ediţia 2024-2025. (agerpres, foto: FC Rapid 1923, Facebook)