Sute de şoferi de autocamioane aşteaptă, miercuri, să iasă din ţară prin principalele puncte de trecere a frontierei din judeţul Arad, iar înainte de Nădlac II, pe autostrada A1, s-a format o coloană lungă de aproximativ cinci kilometri. Reprezentanţii Poliţiei de Frontieră Arad au declarat, pentru AGERPRES, că un număr mare de TIR-uri s-au prezentat la frontieră într-un timp scurt.
„În ultimele 24 de ore au ieşit din ţară, doar prin PTF Nădlac II, peste 1200 de automarfare. În acest punct se lucrează pe patru artere de control dedicate traficului greu, iar timpul de aşteptare pentru formalităţi este de aproximativ 150 de minute. Se înregistrează un număr mare de autocamioane prezente la verificările de la ieşirea din ţară în timp foarte scurt”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Andrei Dincă.
La Nădlac II, TIR-urile aşteaptă pe banda de urgenţă a autostrăzii, coloana fiind lungă de cinci kilometri.
La Nădlac I, este deschisă o arteră de control pentru traficul greu, iar şoferii aşteaptă aproximativ o oră pentru a trece graniţa în Spaţiul Schengen. La Vărşand, unde sunt deschise două artere, se aşteaptă cel puţin 30 de minute.
Pe sensul de intrare în România, şoferii de automarfare aşteaptă circa 30 de minute la Nădlac I şi Nădlac II.
Nebunie în vama Nădlac II. Coloană de autocamioane lungă de cinci kilometri, pe autostradă
Facebook Comments