Echipa naţională de fotbal Under 19 a României demarează pregătirile pentru turneul final al Europenelor, ce va avea loc chiar în România, între 30 iunie și 13 iulie. Prima acțiune din acest an a „tricolorilor” va avea loc la Arad, între 7 și 10 martie, iar selecționerul arădean Dan Oprescu ar putea avea sub comandă jucători importanţi pentru acest nivel de vârstă, precum Radu Drăguşin, de la Juventus Torino, Louis Munteanu, de la AC Fiorentina, Cătălin Cârjan, de la Arsenal Londra, ori fecesebiştii Octavian Popescu, văzut drept cel mai mare talent al fotbalului românesc din ultimii ani sau Ovidiu Perianu.
La finalul pregătirii de la Arad, România şi-a proramat un amical cu reprezentativa similară a Serbiei pe Arena „Francisc Neuman”. Meciul se va juca miercuri, 10 martie, de la ora 12. Duelul este programat între două etape din Liga 1 pe care UTA le va juca pe teren propriu chiar cu primele două clasate, CFR Cluj și FCSB! Rămâne de văzut cât de bine va rezista gazonul, ştiut fiind faptul că ridică probleme serioase în această perioadă.