Etapa a patra din „C4” consemnează derby-ul celor două reprezentante ale judeţului Arad, ambele cu mulţi jucători tineri în lot. Naţional Sebiş şi CS Ineu s-au mai întâlnit în acest sezon de două ori, însă doar o dată în mod oficial. În urmă cu o lună, la Ineu, gazdele câştigau în Cupa României după loviturile de departajare, în vreme ce Sebişul îşi lua revanşa în amical, scor 2-0.
Acum, miza sunt punctele şi e cea mai bună ocazie pentru sebişeni de a răzbuna eliminarea din Cupă. Formaţia pregătită de Călin Cojocaru a debutat cu o înfrângere în acest sezon, în faţa Hunedoarei, dar apoi a punctat pe terenuri străine, remiză la Motru şi victorie pe terenul nou promovatei Performanţa Ighiu.
În schimb, CS Ineu a început bine sezonul, cu patru victorii la rând în Cupa României, dar apoi trupa lui Cristi Sculici nu a mai cunoscut gustul succesului. Doar punctul din deplasarea cu Pandurii II mai îndulceşte situația, căci înfrângerile cu Ripensia, în Cupă și cu FC Hunedoara, în campionat, au adus nori negri pe malul Crișului Alb.
Liga a III-a, seria 4, etapa a patra:
CSM Lugoj – ASU Poli, vineri, ora 17
ACSO Filiași – Măgura Cisnădie, vineri, ora 17
Pandurii II – CSU Craiova II, vineri, ora 17
Național Sebiș – CS Ineu, vineri, ora 17
Metal.Cugir – Millenium Giarmata, sâmbătă, ora 17
FC Hunedoara – Cetate Deva, sâmbătă, ora 17
Minerul Motru – Performanța Ighiu, sâmbătă, ora 17
Becicherecul Mic stă.
Clasament
1.ASU Poli 3 3 0 0 8-1 9
2.Cugir 3 2 0 1 7-4 6
3.Hunedoara 3 2 0 1 6-3 6
4.Becicherec 3 2 0 1 6-6 6
5.Pandurii II 3 1 2 0 3-1 5
6.Ighiu 3 1 1 1 3-3 4
7.Sebiș 3 1 1 1 1-2 4
8.Motru 3 1 1 1 1-3 4
9.Deva 2 1 0 1 3-3 3
10.Filiași 3 1 0 2 5-6 3
11.Craiova II 2 1 0 1 3-4 3
12.Lugoj 3 1 0 2 3-4 3
13.CS Ineu 3 0 1 1 1-3 1
14.Giarmata 3 0 1 2 1-4 1
15.Cisnădie 3 0 1 2 0-4 1