Naţional Sebiş îşi face deja temele pentru viitorul sezon. O nouă ratare, la mustaţă, a promovării în Liga a II-a, nu pare să-l descurajeze pe antrenor-manager Călin Cojocaru, care după ce a fost confirmat din nou pe post, s-a apucat de treabă. Aşa cum a promis, tehnicianul echipei de pe Crişul Alb păstrează în lot doar piesele de bază, în frunte cu golgheterul Săulescu, secondat de portarul Munteanu, fundaşii Basic, Bîrsănel, Siminc şi Moise şi mijlocaşii Fuchs şi Susan. Uşa deschisă e şi pentru George Pirtea, care însă îşi încearcă norocul la nivel superior.
În schimb, Cojocaru a pornit deja campania de achiziţii, transferând şase jucători tineri şi foarte tineri, jumătate juniori. Patru sunt împrumutaţi de la Dinamo, trei dintre ei proaspăt campioni ai României la Elite Under 19. Este vorba despre fundașul Petre Giuga, mijlocașul Raul Drugă și atacantul Silviu Oprescu. Toți sunt născuți în anul 1998, în timp ce colegul lor, portarul Alexandru Burci e cu un an mai mare.
Ceilalţi doi nou sosiţi sunt Florin Matei, fundaş care a evoluat și în Liga a II-a, la Berceni şi mijlocaşul ofensiv Robert Pîslaru, 22 de ani, care a trecut pe la Farul Constanța, Bucovina Pojorâta și Unirea Slobozia.
Naţional Sebiş a dat startul campaniei de achiziţii
Facebook Comments
previous post